Sunday 24 June 2012

O idee potrivita inainte de concediu

Calatorii, amuzament, locuri noi, prieteni pe masura, toate acestea sunt similare cu o vacanta pentru care am asteptat un an intreg, iar vara aceasta sunt hotarata sa imi iau revansa pentru inca un an de munca si sa ma relaxez. Primul gand care mi-a trecut prin cap a fost unde as putea gasi haine femei intr-o gama de modele cat mai mare si fara prea multa bataie de cap.

Auzisem de la o prietena cum ca si-ar fi luat o multime de haine dama cautand pe internet. Azi am rugat-o sa ne intalnim si sa-mi arate minunatiile despre care vorbea si imediat ce mi-a deschis usa apartamentului si am intrat in living, mi-am dat seama ca isi gasise cele mai dragute haine dama, in culori si modele foarte simpatice. Cel mai mult mi-au placut cele trei rochii elegante pe care si le-a comandat, fiecare dintre ele avand o dragalasenie aparte, fiind extrem de vaporoase si usor de purtat pentru ca nu au bretele, iar eleganta croielii poate face concurenta oricarei alte rochii dama pe care le avea pana atunci.

Mi-am si imaginat cum m-as duce la o petrecere imbracata intr-o astfel de rochita simpatica, dar in acelasi timp imi doream sa-mi iau si cateva fuste pentru plimbari de seara noncoformiste. Si parca mi-a citit gandurile cand o vad ca deschide usa unui dulap scotand de acolo cateva fuste dama, intr-o gama de culori care ar face invidioasa pe oricare dintre noi, doar la ideea ca ar trebui sa aiba o talie supla si putina indrazneala pentru a le purta.

Punctul forte a fost momentul in care mi-a spus cat a platit pentru cele doua fuste femei, trei rochii femei si bineinteles ca nu s-a putut abtine sa nu isi cumpere si o pereche de pantaloni dama, cu care m-a impresionat cel mai mult, pentru ca stia ca sunt pasionata in a purta un anumit model de pantaloni femei, cu care sa pot asorta o pereche de pantofi cu toc cat mai inalt.

Imi imaginam ca a lasat o multime de bani, insa surpriza a fost pe masura cand mi-a aratat documentul de plata. Am felicitat-o si pe loc am rugat-o sa-mi trimita un mail cu link-ul catre magazinul unde a putut gasi o asemenea comoara.

M-am indragostit pe tot ce-si luase si copilul din mine a avut o tentativa de a spune „o vreau eu pe asta”, insa mi-am dat seama ca nu-mi ramane decat sa pornesc computerul si sa caut un magazin cu rochii online ieftine, unde imi imaginam clar ca voi putea gasi o adevarata garderoba de stiluri si culori, doar sa ma hotarasc ce anume sa aleg.

Aproape ca am lasat-o uimita de graba cu care am plecat spre casa, nu de alta, dar aveam senzatia ca parca toata lumea ar fi intrat in acel moment online si ar fi comandat tot ce era mai dragut si eu as fi ramas fara nimic. Ma incita ideea ca nu am sa mai umblu prin magazine aglomerate si am sa-mi pot savura cafeaua alegand in liniste culorile si modelele cu care sa-mi incarc valiza pentru concediu, cautand rochii magazin online si uitand de tot timpul pierdut printre standuri.

Dupa vreo doua ore de browsing, cosul meu era suficinet de plin incat sa pot spune ca am avut o zi de shopping reusita. In mod deosebit mi-am cautat rochii ieftine online, din care nu m-am putut abtine si am ales fix cinci modele, iar la capitolul fuste m-am axat in mod special pe cele in culori vii potrivite pentru plimbari de seara la malul marii.

Acum nu-mi mai ramane decat sa-i multumesc bunei mele prietene, sa cumpar biletul de vacanta si bineinteles sa astept sa treaca cele mai grele zile din an, acelea care mai sunt pana la plecare.

Romanii de acasa si romani in UK

Romani in UK migreaza in fiecare an, numarul acestora variind in permanenta, de cele mai multe ori acesta crescand de la an la an. Si indiferent daca am trecut sau prin aceasta experienta noi insine, este de la sine inteles ca lucrurile nu sunt tocmai roz si usoare la inceput si cateodata chiar si de-a lungul anilor. Chiar daca acesti romani in UK au plecat singuri sau impreuna cu familiile, este destul de greu sa-ti reincepi viata intr-o tara cu totul noua, inconjurat de oameni necunoscuti si destul de diferiti, intr-un context cultural conservator si chiar intr-o forma de guvernare diferita fata de cea din Romania. Din cauza acestor motive dar si a multor altora, este de inteles de ce fiecare dintre romanii in UK incearca in permanenta sa gaseasca cele mai bune metode de a pastra legatura cu cei ramasi acasa dar si de a-si face noi cunostinte de romani in UK sau de a localiza persoane deja cunoscute.

Iar cea mai la indemana metoda este si va ramane internetul. Este usor, accesibil, gratuit si deja raspandit in intreaga lume, devenind una dintre cele mai importante componente ale vietii noastre de zi cu zi. Romanii in UK folosesc internetul exact in aceleasi scopuri ca si cei de acasa: pentru a tine legatura unii cu altii, pentru a fi la curent cu ultimele stiri din Romania dar si cu cele locale, pentru a-si cauta un loc de munca sau o locuinta si pentru multe alte lucruri care i-ar putea preocupa. De aceea, un loc in care romanii in UK ar putea gasi toate aceste lucruri este mai mult decat necesar si ideal.

In primul rand exista nevoia de gasire a unor anunturi UK, in principiu pentru romanii aflati deja pe teritoriul Regatului Unit. Acest loc este avantajos si necesari pentru romani in UK deoarece cea mai mare parte dintre ei se afla in permanenta in cautarea unui loc de munca, doresc inchirierea unei camere sau a unei intregi locuinte sau pur si simplu doresc sa ofere aceste lucruri celorlalti. In sectiunea de anunturi ei pot cere si oferi servicii, sau pur si simplu pot cauta anunturi din domeniul imobiliar, pentru locuri de munca, pentru servicii sau chiar vanzari, cumparari si inchirieri auto.

Apoi, daca ar fi sa ne luam dupa criteriul urgentei, urmatoarele ar fi informatiile utile pentru romanii in UK. Acestea includ date despre actele necesare unor anumite demersuri pe care acestia trebuie sa le intreprinda odata ajunsi acolo si nu numai, pot afla informatii despre cadrul legislativ al ocuparii fortei de munca, despre principalele institutii de stat existente, despre cum sa-si deschida propria afacere sau pur si simplu despre viata in general din Regatul Unit. Desi informatiile din aceasta sectiune sunt de obicei importante pentru romanii in UK care abia au emigrat, ele pot fi la fel de necesare si celor aflati de mai mult timp acolo.

In cele din urma avem comunitatea online de romani in UK, consolidata in permanenta si principalul instrument de coeziune. Aici, ei pot socializa cu alti romani in UK, isi pot face cunostinte noi sau chiar regasi cunostinte vechi. Acesta este poate cel mai puternic instrument de socializare si coeziune a comunitatii de romani in UK datorita numeroaselor avantaje pe care le ofera. Romanii in UK se pot ajuta reciproc, isi pot da sfaturi unii altora cu privire la locuri de munca vacante, se pot organiza pentru a incepe noi afaceri si parteneriate sau pot deveni pur si simplu foarte buni prieteni chiar daca inainte de a pleca din Romania nici nu se cunosteau.


Tags: anunturi uk, romanii in uk, romani uk

Thursday 21 June 2012

Programe de reducere consum.

Cantitatea de energie consumata astazi este incredibil de mare , si mare parte din ea pe lucruri inutile, nu reusim sa mai gasim echilibrul intre noi si natura noi devenind niste consumatori inraiti.  Sunt din ce in ce mai putini astazi cei care folosesc un calorifer obisnuit in detrimentul unui sistem de incalzire in pardoseala de exemplu. Sau cei care se bazeaza numai pe curentul electric provenit din centrale si nu isi mai achizitoneaza panouri fotovoltaice. Si daca stam sa ne gandim putin putem obtine caldura extrem de multa intr-o casa friguroasa printr-o combinatie inedita ce implica si panouri infrarosu pe langa alte surse de incalzire. Pe scurt trebuie sa facem eforturi ca sa putem reimprospata natura, sa-i lasam timp sa se regenereze, timp in care noi refolosim materiale deja uzate, ajutand astfel la protejarea mediului. Un bun exemplu pentru acest lucru sunt centrale cu peleti ce folosesc rumegus si alte resturi de materiale lemnoase pentru producerea energiei termice.

Peletii sunt obtinuti la presiuni inalte si obtin densitati de doua ori mai mari decat cea a lemnului verde uscat , ceea ce inseamna o putere calorica cu 20-30% mai mare decat a oricaror materiale disponibile pe piata. Inlocuiesc practic cu succes lemnul. Singurul lor dezvantaj fiind ca se pot infunda din cauza cenusei mult mai repede decat o centrala normala pe lemne. Alte metode de a incalzi apa in locuinta ta sunt si panouri solare,incalzire in pardoseala. Aceste metode pot fi folosite aproape gratis in Romania datorita programului casa verde, acest program ofera subventii celor ce isi procura si isi achita astfel de sisteme ( pana la 6000-8000 ron in functie de solutia aleasa ).

    De exemplu 8000 de ron primiti de la stat la instalarea pompelor de caldura. Ideea este urmatoarea, trebuie in primul rand sa nu aveti datorii la bugetul de stat. Apoi trebuie sa va cumparati, achitati si montati centrala, apoi se executa documentatia si se trimit actele aferente la ministerul mediului. Apoi se asteapta recuperarea sumei investite. Credem noi ca este un program destul de bun si asta datorita potentialului urias pe care il are Romania in dezvoltarea energiei regenerabile. Si asta nu o spunem noi ci forurile abilitate europene.

Trebuie sa conservam padurile noastre, si trebuie sa avem grija de natura, toti fac eforturi considerabile in afara pentru a face acest lucru. Pentru mai multe informatii urmariti cu atentie programul casa verde 2012. Trebuie sa ajutam la conservarea naturii acestei tari si zic eu ca se poate mai ales cand practic e aproape gratis.Intr-o societate in care este incurajat consumul energia este de regula un bun pe care il au majoritatea si il considera esential. Dar totodata mediul are de suferit din aceasta cauza, asta datorita modului poluant de rafinare si de depozitare a deseurilor acestor produse. Multi spun astazi ca a avea masina electrica este o dovada de spirit ecologic, dar aceia uita probabil ca peste 60% din energia produsa la nivel mondial are la baza consumul de combustibili fosili  sau mai rau consumul de materiale radioactive.

Programul casa verde urmareste cu succes initiativele populatiei de a reduce consumul.  Exista multe programe avantajoase care se dezvolta la nivel mondial in ceea ce priveste consumul considerat iresponsabil de energie, pentru ca reusim intr-un scurt timp sa secatuim planeta de resurse si tot nu reusim sa avem toti parte de ea.


Tags: incalzire pardoseala, incalzire in pardoseala

Wednesday 20 June 2012

Masini si electricitate.

    Acum cateva zile la o emisiune TV se elogiau masinile electrice, ca fiind cele mai bune, cele mai eco, cele mai rapide, se vorbea despre cuplu forta, despre acceleratie. Incercau parca sa convinga proprietarii de Ferrari sa isi vanda masinile si sa incerce un Tesla de exemplu, si pe buna dreptate trebuia sa vinzi un Ferrari ca sa ti-o cumperi pentru ca era foarte scumpa. Insa niste indivizi destepti le-au desfiintat foarte repede reclama aratandu-le de fapt de unde provine energia aia electrica atat de prietenoasa cu mediul. Si dintr-o data au inceput sa curga slideuri cu centrale nucleare sau cele cu pacura normale care imapanzeau fumul acela gros pe cer. De ce sa nu recunoastem prea putina energie electrica vine de la soare sau de la vant si multa din resurse epuizabile cum ar fi petrolul. Atunci au aparut si celebrele  panouri solare si becurile economice, si multe alte solutii care te ajutau sa consumi mai putina energie si sa o produci in alte moduri decat acelea in care arzi petrol.

      Acum exista si sisteme de pompa de caldura ce preiau caldura din interiorul solului si o transfera prin tevi in locuinta ta. Vechea centrala lemne a fost inlocuita destul de bine si cu succes de catre noile pompe de caldura.  Panourile solare de exemplu au ca principiu de functionare diferenta de densitate intre apa calda si cea rece, este binecunoscut faptul ca apa calda urca si cea rece coboara motiv pentru care apa incalzita de celulele din panou se duce in rezervor iar cea rece ii preia rapid locul incalzindu-se si ea la randul ei. Astfel intr-un timp scurt si cu ajutorul energiei solare care este inepuizabila din punctul nostru de vedere incalzim foarte usor apa nefiind nevoie sa mai folosim curentul electric sau gaze naturale. Pompele de caldura folosesc un principiu asemanator ( termosifon ) ele colecteaza caldura din mediul inconjurator si incalzesc apa in mare cam dupa acelasi principiu. Cat despre centralele cu peleti ele sunt centrale care folosesc in loc de lemne peletii ce reprezinta produse obtinute din deseuri lemnoase in care este adaugat un liant si sunt presate pana cand se compacteaza extrem de bine, autonomia lor de ardere este incredibil de mare iar capacitatea lor calorica este cu 20-30% mai mare decat lemnul obisnuit de foc. Oricare din aceste metode le-am folosi ne asiguram noua insine o sursa economica, durabila si ecologica de a obtine energie termica. Ca sa nu mai spunem ca tehnic este aproape gratis din moment ce se acorda subventii de la 6000 ron la 8000 in functie de tipul de centrala aleasa. Atunci cand vrei sa produci curent electric folosind celule fotovoltaice poti folosi panouri fotovoltaice. Incalzirea in casa o poti face reducand si acolo consumul de curent electric prin folosirea de panouri infrarosu ce reduc si spatiul pana la urma pentru ca montandu-se pe tavan economisesti spatiul pe care il pierdeai in camera prin folosirea de calorifer. Iar pentru vile in zone friguroase poti folosi binecunoscuta pompa caldura care iti va oferi o sursa de caldura care iti va transmite caldura in picioare si o va emana in fiecare metru patrat pe care vei merge. Toate aceste lucruri le poti gasi la preturi concurente cu cele ale produselor clasice existente pe piata numai prin programul programul casa verde. Si mai ales prin varianta actualizata a acestui program, casa verde 2012.

Tuesday 19 June 2012

Programe de reducere consum.

Cantitatea de energie consumata astazi este incredibil de mare , si mare parte din ea pe lucruri inutile, nu reusim sa mai gasim echilibrul intre noi si natura noi devenind niste consumatori inraiti.  Sunt din ce in ce mai putini astazi cei care folosesc un calorifer obisnuit in detrimentul unui sistem de incalzire in pardoseala de exemplu. Sau cei care se bazeaza numai pe curentul electric provenit din centrale si nu isi mai achizitoneaza panouri fotovoltaice. Si daca stam sa ne gandim putin putem obtine caldura extrem de multa intr-o casa friguroasa printr-o combinatie inedita ce implica si panouri infrarosu pe langa alte surse de incalzire. Pe scurt trebuie sa facem eforturi ca sa putem reimprospata natura, sa-i lasam timp sa se regenereze, timp in care noi refolosim materiale deja uzate, ajutand astfel la protejarea mediului. Un bun exemplu pentru acest lucru sunt centrale cu peleti ce folosesc rumegus si alte resturi de materiale lemnoase pentru producerea energiei termice.

Peletii sunt obtinuti la presiuni inalte si obtin densitati de doua ori mai mari decat cea a lemnului verde uscat , ceea ce inseamna o putere calorica cu 20-30% mai mare decat a oricaror materiale disponibile pe piata. Inlocuiesc practic cu succes lemnul. Singurul lor dezvantaj fiind ca se pot infunda din cauza cenusei mult mai repede decat o centrala normala pe lemne. Alte metode de a incalzi apa in locuinta ta sunt si panouri solare,incalzire in pardoseala. Aceste metode pot fi folosite aproape gratis in Romania datorita programului casa verde, acest program ofera subventii celor ce isi procura si isi achita astfel de sisteme ( pana la 6000-8000 ron in functie de solutia aleasa ).

    De exemplu 8000 de ron primiti de la stat la instalarea pompelor de caldura. Ideea este urmatoarea, trebuie in primul rand sa nu aveti datorii la bugetul de stat. Apoi trebuie sa va cumparati, achitati si montati centrala, apoi se executa documentatia si se trimit actele aferente la ministerul mediului. Apoi se asteapta recuperarea sumei investite. Credem noi ca este un program destul de bun si asta datorita potentialului urias pe care il are Romania in dezvoltarea energiei regenerabile. Si asta nu o spunem noi ci forurile abilitate europene.

Trebuie sa conservam padurile noastre, si trebuie sa avem grija de natura, toti fac eforturi considerabile in afara pentru a face acest lucru. Pentru mai multe informatii urmariti cu atentie programul casa verde 2012. Trebuie sa ajutam la conservarea naturii acestei tari si zic eu ca se poate mai ales cand practic e aproape gratis.Intr-o societate in care este incurajat consumul energia este de regula un bun pe care il au majoritatea si il considera esential. Dar totodata mediul are de suferit din aceasta cauza, asta datorita modului poluant de rafinare si de depozitare a deseurilor acestor produse. Multi spun astazi ca a avea masina electrica este o dovada de spirit ecologic, dar aceia uita probabil ca peste 60% din energia produsa la nivel mondial are la baza consumul de combustibili fosili  sau mai rau consumul de materiale radioactive.

Programul casa verde urmareste cu succes initiativele populatiei de a reduce consumul.  Exista multe programe avantajoase care se dezvolta la nivel mondial in ceea ce priveste consumul considerat iresponsabil de energie, pentru ca reusim intr-un scurt timp sa secatuim planeta de resurse si tot nu reusim sa avem toti parte de ea.


Tags: incalzire pardoseala, incalzire in pardoseala

Riscati, nu aveti ce pierde alaturi de romani in uk

Romani in uk sunt multi, poate prea multi pentru gusturile unor englezi, dar acest lucru nu este problema noastra acum pentru ca nu o sa privim lucrurile din punctul de vedere al englezilor, ci din punctul de vedere al romanilor. Un roman poate ajunge in UK cautand prin romani uk un loc de munca sau o locuinta de inchiriat. Domeniile in care lucreaza conationalii nostri in Regat sunt nenumarate. De la santieristi, ospatari pana la doctori si ingineri, iar studentii de asemenea sunt foarte bine reprezentati.

Romanii in uk se descurca, se adapteaza conditiilor Marii Britanii cum pot mai bine. Cel mai important lucru este sa se ajute intre ei, sa se sprijine ca fratii, iar acest lucru se vede prin fatpul ca romanii stabiliti acolo de mai multi ani sunt cei care ii indruma si sfatuiesc pe cei noi veniti.

Comunitatea romanilor din UK este foarte bine organizata, astfel ca exista inclusiv site-uri create de romani pentru romanii in uk. Adresa ambasadei Romaniei, biserici, baruri, cafenele, magazine cu preturi convenabile, case de inchiriat, job-uri disponibile sau conditiile legale de munca, toate acestea sunt date care se pot gasi in anunturi uk. Nimeni nu garanteaza vreunui roman ca viata sa va deveni dintr-o data, peste noapte, mai buna doar daca se stabileste in UK, dar cu multa perseverenta si seriozitate, cu multa munca si optimism, poate realiza tot ce-si doreste mai devreme sau mai tarziu.

Secretul este sa-si pastreze demnitatea, sa demonstreze englezilor ca romanii sunt destepti, muncitori, descurcareti, asa cum au dovedit ulterior si multi studenti plecati la Universtitatile din UK. Un exemplu foarte bun este Marian, un tanar bucurestean, inteligent si visator, care a profitat de sansa unei burse in Londra.

Marian nu stia ce-l asteapta in UK, dar avea de gand treaca peste toate obstacolele posibile pentru a face cinste natiunii romane, pentru a-si face parintii mandrii de el si, nu in ultimul rand, pentru a-si demonstra ca poate sa-si implineasca toate visele! Dupa cativa ani de studiu in facultatea londoneza, timp in care si-a rotunjit veniturile lucrand part-time ca si ospatar, tanarul a absolvit “Magna Cum Laude” reusind sa-si faca inclusiv tatal sa planga de fericire la auzirea vestii. Apreciat fiind pentru rezultatele sale deosebite, nu a trebuit sa se chinuie prea mult sa-si gaseasca job-ul dorit, pentru ca mai multe companii practic “s-au batut” pentru el. Marian a avut privilegiul de a alege unde vrea sa lucreze, iar cei care l-au angajat nu au regretat nicio clipa sansa de a colabora cu un roman atat de capabil si sarguincios.

Acum Marian este directorul unei companii internationale in domeniul IT si, desi este inca destul de tanar, a dovedit in nenumarate randuri ca maturitatea si ambitia sa pot face performanta. Isi aminteste cu nostalgie primele zile petrecute printre romani in uk. Povesteste cu drag ca, desi era putin derutat intr-un oras atat de mare precum Londra, a gasit repede sprijin din partea comunitatii romanesti din Regat si spune ca nu stie cum s-ar fi descurcat fara ajutorul celorlalti romani in uk si fara nenumaratele anunturi uk postate de conationalii sai in ziare si pe internet.

Marian ii indeamna pe toti cei care vor sa-si incerce norocul in UK sa nu se lase prada prejucatilor, sa nu se teama de necunoscut sau de straini pentru ca vor gasi multi prieteni la munca, la scoala, in cladirea in care vor locui, sau la cafeneaua de la coltul strazii. Nu trebuie decat sa indrazneasca sa riste, pentru ca nu au ce pierde. Si ca el, multi ani romani se bucura de succes in UK, romani care au indraznit sa-si urmeze visele.


Tags: anunturi uk

Monday 18 June 2012

Greatest online discount coupons

One of the most amazing improvements in technology nowadays is represented by the internet, we all know it. Internet has made our lives better and easier from the very moment it was invented. The internet nowadays is a place where we can find information about almost anything in this world and that’s not all. The internet brought us one of the greatest services represented by online shopping. Nowadays, even if you own a credit card or not, you can almost anything on the internet, from groceries  to clothing, accessories, mobile phones, cars and even cars or real estate properties. And since forever we know that people have continously been looking for the best deals when it comes to purchasing any kind of products. We are all looking for the best quality-price balance and in most of the cases it’s a matter of the cheaper-the better. And since retailers have known this about consumers there is no need for further explanations about why discount coupons emerged. Shops worldwide are in permanent competition one against the other and they aim at making the best offers to their old clients and they are trying their best to attract new ones. One of the methods used by retails is represented by the discount coupons. Discount coupons can also be found nowadays especially online. Why are these online discount coupons still wanted and used up until this day and age, we will try to explain here. For example, many people around the world are buying and using Infinity Shoes products and that’s why an Infinity Shoes coupon is still one of the most searched for items on the internet.

But what can an Infitinity Shoes coupon can bring people that makes it so wanted? Well, it’s pretty simple. It can bring amazing discounts to a wide range of products. We get the chance to buy everything we ever wanted at a much lower price, getting some pretty great deals this way. And what happens when you get to buy the things you wanted much cheaper than expected? Well, you get to save some money that you can you use to buy more products that you thought at first that you wouldn’t afford. Of course, the discount offers will vary and an infinity shoes coupon that you found today won’t offer you the same discount percentage that it offerd last month. You can find an Infinity Shoes coupon that offers 10%, 20% or 40%  discount, depending on the current offer of the shop. But it’s a clear thing that whatever Infinity Shoes coupon you find available, you will be more than satisfied using it.

So, we’ve talked about all these great advantages you would get if you used an Infinity Shoes coupon, but the thing is that we never mentioned were can you find such thing. Well, you know that at first, discount coupons were these little pieces of paper that retailers used to give customers in shops. But nowadays lots of discount coupons can be found online, and most of them are actually discount coupon codes, to make it easier for people to access and use them when shopping. So, as far as the Infinity Shoes coupons are concerned, you can find them on the store’s official website or on websites that offer discount coupon codes and not only for Infinity Shoes. Such websites have a real success nowadays mainly because of the variety of discount coupon codes they offer which makes them be wanted by a wider range of consumers worldwide, including those looking for Infinity Shoes coupons.


Tags: iherb coupons, cigs4you coupon, vitamin world coupon

Wednesday 13 June 2012

Modernizeaza alimentarea cu apa a casei

Multe dintre locuintele aflate in zonele rurale sunt inca in stadiul folosirii apei pentru gospodarii prin extragerea acesteia din puturi clasice cu ajutorul galetii trasa pe un scripete. Fara indoiala ca farmecul rural al acestei metode nu poate fi pus la indoiala, insa exista situatii, mai ales in timpul verilor secetoase sau a iernilor in care gerul ingheata si apa si mainile, cand apa ar putea fi extrasa prin cu totul alte metode moderne si mai ales eficiente. Daca la aceste consideratii mai adaugam si faptul ca nu putine dintre locuintele aflate in mediul rural detin in gospodarie si mici ferme pentru animale, atunci munca familiei in cauza ar putea fi usurata considerabil prin utilizarea tehnologiilor noi de extractie si pompare a apei menajere sau pentru utilizarea in microferme.

O consultanta ceruta unei firme specializate care comercializeaza pompe de apa ar putea fi mai mult decat binevenita, in contextul expus si ar oferi familiilor interesate conditiile de montare in siguranta si cu randament maxim a unei pompe submersibile pentru ridicarea la suprafata a necesarului de apa curent in gospodarie. Situatia este cu atat mai simpla atunci cand deja exista un put de apa forat, dar nu este niciun fel de problema chiar si atunci cand este necesara forarea unui put nou pe care solicitantul il va putea realiza tot prin sprijinul unei firme specializate in astfel de lucrari. Ulterior pompa submersibila recomandata de tehnicienii profesionisti isi va lua locul in ansamblul de captare a apei si va lucra la capacitatea pentru care a fost proiectata.

Sunt multe situatii in care locatia gospodariei care demareaza un astfel de proiect poate sa fie situata pe un teren deluros, iar zona de captare a apei este amplasata la un nivel inferior acesteia. In astfel de conditii este utila si necesara cu siguranta utilizarea unei combinatii de pompa hidrofor, care va prelua sarcina de ridicare a debitului de apa extras la nivelul solicitat. Si in aceasta situatie de folosire a unui sistem de hidrofoare pompa submersibila, veti cere sfatul tehnicienilor in domeniu pentru a alege cel mai potrivit echipament, care in functie de solicitarea in fapt sa faca fata debitelor cerute in gospodarie.

Asa cum aminteam anterior exista gospodarii care detin si microferme pentru animale, pentru care folosirea apei este mai mult decat utila si importanta in pastrarea unei cauratenii optime pentru animalele crescute. De obicei, dupa curatarea spatiilor in care cresc animalele, apa uzata contine dejectii si resturi fiborase care se vor scurge greu in conductele de eliminare a apei. Pentru acest motiv se va putea folosi o pompa cu tocator care ofera certa solutie de maruntire a acestor deseuri fiborse si uneori animaliere pentru a nu crea probleme de infundare a conductelor de scurgere.

Odata definit necesarul tehnic al acestor echipamente, puteti sa faceti chiar dumneavoastra o mica cercatare cu ajutorul internetului si sa cautati cea mai potrivita solutie si din punct de vedere economic pentru bugetul pe care il aveti. Astfel cautand pompa submersibila pret sau hidrofor pret, veti putea selecta cea mai utila oferata care este in acest moment in piata, atat pentru hidrofoare ieftine, cat si pentru pompe submersibile ieftine.

Indiferent ce tipuri de pompe de apa veti utiliza in gospodarie, este util de retinut ca toate demersurile tehnice si in mod special instalarea acestor echipamente electromecanice se vor face prin respectare normelor de securitate a muncii si a tehnologiei de instalare, numai de catre tehnicieni autorizati in astfel de lucrari.

Instalatii de limpezire a apei

Un hidrofor este agregatul adesea utilizat pentru alimentarea cu apa a locuintei. Acesta filtreaza apa si o trimite spre destinatia finala (consumatorul). Apa poate avea un continut diferit de impuritati sau corpuri straine. Astfel din instalatia de alimentare cu apa fac parte si decantoarele. Au loc diverse procese;  amestecarea lenta se utilizeaza in flocularea ortocinetica si foloseste dispozitive cu turatii joase (n=2-4 rot/min). Amestecatorul lent are palele plane, dispuse perpendicular pe arborele montat in pozitie verticala; daca precipitatul se aglomereaza in straturile inferioare, palele se inclina cu un unghi superior valorii de 900 fata de directia de miscare. Camera  de reactie cu amestecator orizontal lent prezinta: cale de acces pentru apa, pereti trensversali, arbore orizontal, palete, motor antrenare si calea de iesire a apei spre decantor. Pentru limpezirea apei din sursele de suprafata se foloseste proprietatea naturala a particulelor aflate in suspensie, de a se depune atunci cand apa se afla in repaos sau are o viteza foarte mica. Fenomenul numit sedimentare se defasoara in bazine special amenajate in care apa curge cu viteza redusa. Scoaterea apei limpezite obtinute deasupra namolului produs prin sedimentare se numeste decantare, iar aceste bazine de sedimentare se numesc decantoare. Se considera decantoare statice, bazinele in care apa circula cu viteza redusa pe orizontala sau verticala, fiind destinate sa retina suspensiile gravimetrice (particule discrete) si coloidale. Utilizarea decantoarelor statice se impune in cazul apelor cu turbiditati mari, la care 50-60% din suspensii sunt gravimetrice, de natura minerala. Pentru o crestere eficienta, inainte de introducere in decantor, apa este tratata cu coagulant. In limpezirea apelor este dificil de obtinut o eficienta avansata cu decatoare statice. Decantorul orizontal longitudinal este un bazin din beton sau beton armat in care apa circula in sens orizontal, cu o viteza mica si pe fundul carora se depun particulele in suspensie sub forma de namol. Apa este adusa prin conducte pana la decantor si introdusa in camera de distributie, de unde trece in camera de decantare printr-un perete cu gauri care asigura o distributie uniforma a apei, pe toata latimea decantorului. Apa parcurge decantorul cu o anumita viteza, iar particulele solide se misca cu rezultanta inclinata a vitezei curentului de apa si a vitezei de cadere a a particulelor; acestea ajung pe fundul decantorului cu atat mai repede cu cat sunt mai mari si au o greutate specifica mai mare.  Camera de decantare are la intrare o adancitura sub forma de palnie, pentru colectarea namolului care se intinde de 1/8 si ¼ din lungimea decantorului. Aceasta poate fi pusa in comunicatie cu galeria pentru evacuarea namolului. Dupa parcurgerea camerei de sedimentare apa trece peste un deversor la coronamentul caruia se afla un gratar metalic, des, necesar pentru retinerea frunzelor. Decantoarele orizontale pot fi acoperite sau neacoperite. Acest tip de dispozitiv prezinta urmatoarele elemente componente:conducta de intrare a apei, camera de distributie, preaplin, camera de decantare, groapa de namol, vana pentru golire, gratar, camera pentru colectarea apei decantate, iesirea apei decantate, galerie pentru evacuarea namolului, canal de golire. Pentru  a asigura functionarea optima a decantoarelor orizontal longitudinale, este necesara asigurarea uniformitatii distributiei si colectarii apei; aceasta se poate realiza prin dispozitive speciale. Un hidrofor este, de asemenea, prevazut cu sistem de protectie contra apei care are o concentratie ridicata de impuritati. Sistemul de protectie al unui hidrofor include o sita cu ochiuri foarte mici  care are rolul de a retine corpurile straine de diametre mari. Un hidrofor functioneaza pe baza de energie electrica, motorul poate fi adaptat la un numar ridicat de turatii. Mecanismul de functionare al unui hidrofor poate fi simplu sau mai complex, depinde de tipul agregatului. Numerosi oameni din mediul rural fructifica sursa de apa pe care o au in curte cu ajutorul unui hidrofor.      


Tags: pompa submersibila pret, pompa hidrofor, pompa cu tocator

Monday 11 June 2012

Alege tehnologie performanta pentru utilizarea sursei de apa

Dezoltarea tehnologiei echipamentelor eletromecanice a adus in primul rand profit si eficienta pentru cei care inteleg ca evolutia in domeniu a ultimilor ani inseamna progres si in acelasi timp usurarea muncii in gospodarii sau alte activitati de productie, precum si utilizarea in conditii de eficienta maxima a unor resurse naturale pentru care in mod categoric trebuie sa avem mai multa grija.

O nisa importanta este cea legata de explatarea resurselor de apa, in care utilizarea de pompe de apa in procedura de aducere la suprafata a acesteia pentru diverse utilizari este de departe solutia optima si performanta in gestionarea eficienta a acestei resurse. Modernizarea continua a acestui dispozitiv a facut ca tot mai multe gospodarii sa utilizeze o pompa submersibila pentru ridicarea la suprafata a necesarului zilnic de apa, atat pentru uz propriu cat si atunci cand familia detine o suprafata agricola de marime mica spre medie pentru culturi de legume, sau o mica ferma pentru animale. Oricare dintre aceste pompe apa, vor putea fi utilizate in functie de puterea declarata de catre producator, iar o dimensionare corespunzatoare este cu atat mai importanta pentru a putea obtine maximul de randament prin aceasta metoda.

Asa cum aminteam anterior, pentru micii fermieri care cresc animale, asigurarea curateniei in spatiile de detinere este un proces important pentru obtinerea unei productii de animale sanatoase, pe care si-o doresc in mod firesc, iar utilizarea apei in acest scop este vitala. Odata cu spalarea spatiilor de adapostire a animalelor, apele uzate care urmeaza a fi conduse spre conductele de evacuare contine resturi de tot felul care pot infunda sau ingreuna evacuarea. Pentru preintampinarea acestor situatii nedorite, se va putea utiliza tot o pompa cu tocator, care marunteste in asemenea maniera resturile antrenate odata cu apa, incat eliminarea prin scurgerile controlate nu mai este o problema.

Atunci cand se doreste irigarea unei suprafete agricole care se afla in apropierea sursei de extractia a apei, pe langa folosirea unei pompe submersibile este posibil sa fie necesar sa folositi o pompa hidorfor, daca distanta la care se doreste irigarea culturilor nu poate fi acoperita de puterea initiala de extractie. In acest mod pomparea va fi suplimentata si in aceasta situatie, dar si in cazul in care se doreste ca apa sa poata fi folosita in locatii care se gasesc la un nivel superior locului din care se face extragerea apei din put, doar prin instalarea unui sistem de hidrofoare pompa submersibila.

Pentru oricare dintre aceste situatii veti dori sa alegeti tehnologia performanta a utilizarii de pompe sumbersibile sau pompe hidrofor, un lucru este important sa nu il omiteti sau sa il considerati ca nefiind necesar. Este vorba despre contactarea unei firme specializate in acest segment de echipamente electromecanice, care prin intermediul unor tehnicieni autorizati va vor putea oferi consilierea de care aveti nevoie pentru alegerea celei mai bune solutii in demesrul dumneavoastra.

Pe langa faptul ca veti putea cumpara pompe submersibile ieftine sau atunci cand este cazul si hidrofoare ieftine, veti primi si tot sprijinul competent in instalarea acestora, iar garantia oferita nu este deloc de neglijat, avand in vedere ca aceste echipamente lucreaza intr-un mediu umed si de cele mai multe ori sunt utilizate in fiecare zi. Daca doriti, inainte de orice demers, puteti chiar dumneavoastra sa faceti o mica verificare cu ajutorul internetului si sa cautati un hidrofor pret sau o pompa submersibila pret, pentru a va edifica in ceea ce priveste partea economica, care desigur este importanta in orice proiect care implica utilizarea tehnologiei performante.

Sunday 10 June 2012

Pompele pentru puturi forate

Exista anumite etape de executie care trebuie urmarite in ceea ce priveste construirea puturilor forate. Cand stratul este relativ putin adanc, coloana este formata dintr-un singur tronson (maxim 30 m). La straturile adanci, in scopul recuperarii acestor coloane, executia se realizeaza cu tronsoane telescopic – avansul unei coloane fiind de 20-30 m. Capatul de jos al coloanei are o intaritura numita sabot. Intre diametrele a doua coloane adiacente, trebuie sa fie o diferenta de minimum 100 mm, pentru evitarea intepenirii in timpul lucrului. Primul tronson de coloana introdus in pamant are un rol important in directionarea ulterioara a forajului si in inchiderea straturilor contra infiltratiei de apa superficial. Intreruperea coloanelor se face in strat de roca impermeabila sau in dopuri speciale de beton (in gaura realizata se toarna beton care se reforeaza pentru coloana urmatoare), coloanele petrecandu-se pe 2-3 m.  Coloanele se executa, in general, din burlan de foraj rebutat in industria extractiva de titei, tuburi din table roluita si sudata pe generatoare (4-5 mm), tuburi din azbociment. Trecerea coloanei prin radierul caminului se izoleaza special pentru a proteja apa de calitate din stratul acvifer. Coloana filtranta este elemental cel mai important in functionarea putului. Are rol de a sustine peretele rocii stratului acvifer si de a lasa apa din strat sa intre in put.  Coloana filtranta trebuie sa aiba lungime corespunzatoare grosimii stratului acvifer captat. O coloana de filtru buna, trebuie sa indeplineasca simultan urmatoarele conditii: sa permita amplasarea elementului de captare a apei; sa aiba rezistenta mecanica suficient de mare pentru a nu se deforma sau rupe la solicitarea din impingerea stratului subteran; sa aiba o suprafata activa libera cat mai mare (procentul de goluri 5-30%); rezistenta hidraulica mica la trecerea apei prin perete; sa reziste la agresivitatea apei si a solului in care se amplaseaza, pentru a nu fi distrusa sau colmatata; sa permita o buna deznisipare a putului, atat la punerea in functiune, cat si in timpul exploatarii; sa aiba un cost redus; sa se poata executa usor – pe cale industriala.  Ca material coloana se poate executa din: otel (tub sau table roluita), protejat contra coroziunii, fonta (tub gaurit), azbociment (tub gaurit), masa plastica (tub gaurit sau foaie roluita cu slituri), sticla, portelan, material ceramic.   Din punct de vedere al modului de executie, se deosebesc: coloane filtrante din tuburi gaurite ( cu gauri rotunde sau gauri alungite slituri – mai bune deoarece ofera o suprafata activa mai mare si pot fi protejate anticoroziv relativ usor); din motive de executie insa, latimea orificiului nu poate fi mai mica decat grosimea tablei peretelui, deci mai mare sau egal cu trei-patru mm. Acest filtru nu va putea fi folosit decat cu filtru din pietris margaritar sau prin protectie cu plasa de sarma galvanizata. Se mai utilizeaza filtru tip punte din tabla stantata si ambutisata, latimea orificiului fiind de 108 mm, dar mai greu de protejat anticoroziv, filtre din bare tip carcasa (cu bare profilate sau rotunde), filtre special – formate dintr-o succesiune de talere asezate cu interspatii. Pompa submersibila  pentru puturi forate prezinta un mecanism simplu de functionare. Motorul are o structura constructiva dura. Pompa submersibila colecteaza apa din aceste puturi cu ajutorul unui sistem rotativ complex. Aceste puturi sunt de obicei de adancime. Pompa submersibila folosita in astfel de cazuri este prevazuta cu numeroase dispozitive pentru diverse situatii.  De exemplu, exista modelul de pompa hidrofor pentru puturi forate cu elice. Aceasta elice intensifica activitatea motorului si, practic, pompa trage apa si o filtreaza la o viteza mai mare. Pompa submersibila se scufunda intr-un put cu ajutorul unei funii pe  care o are in dotare, este un element accesorizant care face parte din instrumentele de montaj si punere in functiune.  Pompa submersibila este cel mai utilizat produs in domeniul irigatiilor, folosind apa din puturi.


Tags: pompa submersibila pret, pompa cu tocator

Thursday 7 June 2012

Ecologie in mintea omului de rand.

     In momentul de fata exista extrem de multa ehnica la ora actuala care functioneaza pe destul de multa energie electrica, avem telefoane mobile care se incarca seara, aveam PC-uri pe care le lasam deschise destul de mult, avem masni de spalat, frigidere, aparate de aer conditionat, masini de spalat vase etc. Necesarul de curent electric al locuintelor noastre este astazi din ce in ce mai mare, si noi uitam ca aceasta energie electrica provine si din ardere de combusitibili fosili sau este energie nucleara care este si ea extrem de poluanta.

     Exista insa destul de multe solutii care vin in intampinarea acestor probleme inca din anii 50, pentru ca se prefigura o criza energetica a lumii de foarte mult timp si se pare ca in aceasta perioada ne apropiem cu pasi repezi de ea. Una din solutii ar fi energia solara.Ati vazut , probabil, calculatoare cu celule solare, acestea sunt dispozitive care nu au nevoie de baterii, si in unele cauze nu au nici buton de pornit / oprit. Atata timp cat este suficienta lumina ele par sa lucreze pentru totdeauna. Este posibil sa fi vazut desemenea panouri solare mai mari, sau panouri solare la semafoare, sau indicatoare rutiere, sau locuri de parcare care folosesc pe timp de noapte lumina provenita din energie stransa pe timpul zilei din acumlatoare solare. Desi aceste panouri sunt mai mari nu sunt la fel de comune ca cele solare pe care le au de exemplu calculatoarele, dar sunt mai greu de recunoscut pentru ca se afla intr-o forma in care nu te astepti sa le vezi. De fapt, celulele fotovoltaice - care au fost utilizate prima data aproape exclusiv in spatiu la alimentarea sistemelor de sateliti electrici din 1958  de atunci aceasta tehnologie este utilizata in moduri mai mult sau mai putin exotice.

Tehnologia continua sa propuna dispozitive noi tot timpul, de la ochelari de soare la vehicule electrice sau statii de incarcare.Speranta pentru o "revolutie solara" a existat de-a lungul timpului de zeci de ani - ideea ca intr-o zi vom utiliza toate energia electrica gratuit de la soare. Aceasta este o promisiune seducatoare, deoarece intr-o zi luminoasa, soare, razele soarelui de afara aproximativ 1.000 de wati de energie pe metru patrat de suprafata al planetei. Daca am putea colecta toate aceasta energie, am putea-o utiliza cu usurinta pentru a ne alimenta casele si birourile gratuit.In acest articol, vom examina celule solare pentru a afla modul in care are loc conversia energiei solare direct in energie electrica. In acest proces, vei afla de ce ne apropiem de nivelul in care vom folosi energia soarelui in fiecare zi, si de ce avem inca multe cercetari de facut pana cand acest proces va deveni rentabil. Totusi nu putem sa zambim cand vedem ca au aparut masini care functioneaza pe curent electric si ca in cativa ani poate vom inlocui definitiv petrolul  si vom putea astfel sa conservam aceste resurse. Pana la urma cu asta se ocupa programul centrale cu peleti cu procedura de implementare a acesto produse cum ar fi: panouri solare, centrala lemne, pompa de caldura pe piata romaneasca de consum. Pentru ca cei cat de cat interesati de aceste lucruri cum ar fi conservarea mediului in care traim sa si le poata procura fara a mai spune in gand ca grija conservarii mediului si-o permit numai cei cu foarte multi bani.


Tags: centrale cu peleti

Parametrii de proiectare ai unei statii de pompare

Intr-o statie de pompare sunt prezente atat agregatul tip pompa cat si cel tip hidrofor. Bazinul de refulare este o constructie situata la capat de canal, al carui rol energetic principal este sa disipeze energia din saltul hidraulic ce se formeaza la schimbarea  regimului ce curgere  a apei, din cel rapid din conducta, catre cel lent din canal. Atunci cand conditiile geotehnice permit si cele tehnologice o impun, aductiunea poate sa lipseasca, statia  fiind adiacenta bazinului de aspiratie, in acest caz fiind o statie de tip bloc.  Cand lungimea de refulare este nula, statia este legata direct de bazinul de refulare, acesta devenind adiacent statiei. Debitul statiei de pompare reprezinta debitul realizat atunci cand toate agregatele existente in statie se afla in functiune. Pentru statiile de baza debitul de proiectare rezulta in urma intocmirii unui bilant al apei in sol pe suprafata amenajata, luandu-se in calcul: volumele de apa intrate (din panza freatica, din zapada si din ploi), respectiv volumele de apa iesite (prin infiltratii, evapotranspiratie, consum de apa la plante). Statia trebuie sa asigure (cu pompele functionand in plin) debitul maxim cerut pentru luna cea mai secetoasa (iulie sau august), debit rezultat din volumul pompat de statie in anul in care precipitatiile au asigurarea de 50% (se mai adauga o variatie a volumului pompat, care tine seama de pierderile din retea). La stabilirea debitului proiectat al statiei de punere sub presiune, se tine seama de necesarul de apa pentru completarea deficitului de umiditate pe suprafata deservita, respectiv de metoda de irigatie, de tipul aspersoarelor folosite, de graficul de udare. In cazul statiilor de pompare pentru alimentarea cu apa, debitele necesare trebuiesc corelate cu debitul sursei, mai ales daca sursa o constituie un foraj, pornind totdeauna de la numarul consumatorilor deserviti si de la normele de consum necesare acestora, locul statiei in schema de amenajare, volumul rezervorului de acumulare/compensare. In cazul statiilor de alimentare din panza freatica, totodata debitul pompei introduse in foraj trebuie sa nu depaseaca debitul capabil al acestuia, debit car impreuna cu toate informatiile legate de caracteristicile forajelor sunt puse la dispozitie de societatea care a executat forajul. La alte categorii de statii debitul este fixat prin procesul tehnologic deservit, regimul de exploatare. In mod obisnuit, debitul statiilor trebuie fractionat tinand seama de cerintele variabile ale consumatorilor; fractionarea se asigura prin modificarea numarului pompelor aflate in functiune (atunci cand pompele sunt de acelasi tip), sau prin utilizarea de pompe diferite in aceeasi statie. La statiile de punere sub presiune, precum si la cele din alimentari cu apa, modificarea debitului cu eficienta energetica maxima se poate face folosind pentru antrenarea pompelor motoare cu turatie variabila (alimentate prin convertizoare de frecventa). Inaltimea de pompare reprezinta sarcina pompelor la functionarea in plina formatie a acestora; altfel spus, este energia specifica ce trebuie imprimata fluidului pentru a fi vehiculat pe conducta pana la cel mai defavirabuil consumator. In cazul statiilor de baza sau de repompare, sarcina acestora provine din sarcina geodezica la care se adauga suma tuturor pierderilor de sarcina liniare si locale; pe intreg circuitul, de la aspiratie pana la refulare. Intr-o prima aproximatie pierderile de sarcina sunt urmarite pe circuitul pompei ( care ocupa circuitul hidraulic cel mai nefavorabil) de la aspiratie si pana la ultima ramificatie (pierderi de sarcina in zona statiei), la care se vor adauga apoi pierderile de sarcina pe conducta de refulare.  Un hidrofor apare adesea intr-o statie de pompare ca element ajutator.  Spre deosebire de celelalte pompa cu tocator, acesta folosit in statiile de pompare prezinta anumite particularitati: este rezistent la activitate intensa, poate pompa apa cu concentratii mari de impuritati si dispune de un sistem de reglare. Motorul de hidrofor are o protectie anticoroziva. Orice hidrofor functioneaza pe baza de curent electric, insa la intensitate diferita. Principiul de functionare tip hidrofor vizeaza in principal o turatie medie. Se incearca o estimare a parametrilor necesari, pentru a evita suprasolicitarea. Un hidrofor este utilizat in diferite situatii, in functie de ceea ce are nevoie clientul.


Tags: pompa submersibila pret, pompa cu tocator

Wednesday 6 June 2012

Sa radiem de fericire si sa fim atragatore

O societate in permanenta schimbare impune tinerea pasului cu vremurile moderne. Nu mai este suficient sa “aruncati” pe dumneavoastra ce “pica” din sifonier, sa va pieptanati si sa plecati la munca. Respectul de sine este direct proportional cu aspectul fiecaruia, succesul in viata depinde si de felul in care va ingrijiti. Un look fresh, aranjat in permanenta inspira incredere tuturor, inclusiv celor din jur. Nu exista “nu am timp” cand vine vorba despre propria persoana. Sunteti supusi stresului cotidian si pentru a-i face fata, aveti nevoie de momente de respiro.

Deveniti dependenti de masaj. Da, am scris corect: dependenti. Este, poate, singurul “viciu” benefic pentru mintea si trupul dumneavoastra. Priviti masajul ca pe o necesitate, nu ca pe un moft. Intr-un salon masaj bucuresti va eliberati de griji, va rasfatati si va reincarcati cu energie. “Reteta” relaxarii implica urmatoarele ingrediente: o camera aerisita, o masa de masaj, uleiuri si creme hidratante, hranitoare pentru piele, muzica ambientala, aromatherapie si, cel mai important, mainile pricepute ale maseurului sau ale maseuzei. Totul pare de vis in timpul unei sedinte dintr-un salon masaj bucuresti si dupa cateva zeci de minute de alint, viata va parea mai usoara, mai roz, problemelor le veti gasi mai repede solutii. Masajul mai are un avantaj, poate fi anticelulitic. Cateva exercitii fizice, atentie la numarul de calorii si masajul anticelulitic sunt combinatia castigatoare pentru un trup perfect.

Dupa destinderea de la masaj, trebuie sa va ocupati de aspectul fizic. O schimbare radicala sau pur si simplu intretinerea implica vizitarea, in mod regulat, a unui salon infrumusetare bucuresti. Parul este “accesoriul” care ne insoteste in permanenta, oriunde si oricand. O imagine completa implica un par sanatos, stralucitor, tuns si vopsit. Varfurile tocite si culoarea spalacita nu reprezinta o atractie sau un atu pentru nimeni. Alegeti culori indraznete, care va scot in evidenta calitatile fizice, ochii, pometii, gura, zambetul, orice doriti. Un par coafat se asorteaza cu un machiaj pe masura, de zi sau de seara, in functie de planurile dumneavoastra. Dar nu aplicati make-up pe un ten neingrijit, pentru ca este ca si cum ati aplica vopsea pe un perete negletuit, degeaba e colorat, daca e denivelat. Profitati de serviciile unui beauty salon bucuresti si rasfatati-va cu tratamente pentru piele, lasati specialistii sa va penseze, sa va epileze si continuati ritualul de infrumusetare acasa, printr-un simplu proces: demachierea obligatorie la sfarsitul zilei.

Si daca tot ati intrat intr-un salon frumusete, nu uitati de cele mai importante parti ale corpului, mainile si picioarele. Pastrati-le curate, dezmierdati-le cu diverse creme speciale si, mai ales, mentineti manichiura si pedichiura ireprosabile, unghiile aranjate in permanenta. Aratati astfel cat de mult va pretuiti igiena si cat de mare va este respectul de sine.

Totusi parca degeaba avem parul coafat, corpul masat, manichiura facuta, si tenul curatat, daca afisam o culoare palida. Nu toata lumea a fost inzestrata de Mama Natura cu o piele maslinie si exotica, dar putem rezolva acest lucru intr-un salon bronzat bucuresti. Nu doar pentru a deveni persoane mai incintante, ci si pentru a ne pregati de sezonul estival. Efectele razelor solare sunt mai putin daunatoare pe o piele bronzata. Mai mult, la solar bucuresti avem parte de mai multe beneficii, frumusete si sanatate in acelasi timp. Osteoporoza este prevenita, structura osoasa intarita, aspectul de coaja de portocala diminuat si culoarea dorita obtinuta. Toate acestea sunt posibile cu ajutorul sedintelor la salon bronzat bucuresti, cu o singura conditie: sa respectati sfaturile specialistilor, sa nu exagerati din prima zi. Un bronz frumos si durabil se obtine progresiv, ascultand de intructiunile angajatilor salonului.

Acum daca aratati si va simtiti mai bine, radiati si emanati energie pozitiva, va puteti bucura de viata asa cum de altfel meritati!

Banii si natura.

Ne gandim la faptul ca natura are nevoie de foarte mult timp sa produca materialele din care noi trebuie sa scoatem energie. Nu realizam de multe ori ca poate ia miliarde de ani sa obtina petrol din copaci si din frunze, ia sute de ani sa obtina copaci mari din seminte, sau ca dureaza mii de ani sa obtina carbune din lemn.

Aceste lucruri se vand astazi pe bani grei dar sunt destui de putini inca cei care isi dau seama ca aceste lucruri sunt nepretuite. Dar totodata mediul are de suferit din aceasta cauza, asta datorita modului poluant de rafinare si de depozitare a deseurilor acestor produse. Multi spun astazi ca a avea masina electrica este o dovada de spirit ecologic, dar aceia uita probabil ca peste 60% din energia produsa la nivel mondial are la baza consumul de combustibili fosili  sau mai rau consumul de materiale radioactive. In spatele consumului “ecologic” al masinilor electrice stau sute de kilometri de centrale electrice care produc energia poluand mediul.

Iar daca cererea de curent se mareste se va mari si consumul de combustibili care se vor epuiza in timp scurt. Adevarata energie inepuizabila exista in lumina solara, sau in modalitatea eficienta de a folosi deseurile pe post de materie prima si chiar o tehnologie de refolosire a lor. Pe scurt trebuie sa facem eforturi ca sa putem reimprospata natura, sa-i lasam timp sa se regenereze, timp in care noi refolosim materiale deja uzate, ajutand astfel la protejarea mediului.

    Un bun exemplu pentru acest lucru sunt centrale cu peleti ce folosesc rumegus si alte resturi de materiale lemnoase pentru producerea energiei termice. Peletii sunt obtinuti la presiuni inalte si obtin densitati de doua ori mai mari decat cea a lemnului verde uscat , ceea ce inseamna o putere calorica cu 20-30% mai mare decat a oricaror materiale disponibile pe piata. Inlocuiesc practic cu succes lemnul. Singurul lor dezvantaj fiind ca se pot infunda din cauza cenusei mult mai repede decat o centrala normala pe lemne.Panourile solare sunt asociate de regula cu rezervoare de stocare a energiei si rolul lor este acela de a incalzi apa din locuinta cu ajutorul energiei solare.

Transmiterea energiei termice intre panoul solar si locul unde aceasta este dorita se face in doua moduri si anume cu utilizarea unei surse de energie externa sau fara. In cazul in care se utilizeaza un panou solar cu sursa de energie externa avem de-a face cu sisteme ce au pompe actionate electric si sisteme de reglare automata. In cazul in care nu exista o sursa de energie externa se practica utilizarea principiului diferentei de densitate a agentului termic ( termosifon ) .

Altfel decat la incalzire centrala, functionand pe acelasi principiu, in acest caz rezervorul trebuie sa se gaseasca deasupra panoului solar. Adesea panoul solar si rezevorul constituie un bloc comun. Daca este asociat cu un rezervor de stocare a energiei, se poate asigura incalzirea cladirii numai cu energie solara. Alte metode de a incalzi apa in locuinta ta sunt si panouri solare, pompa caldura, panouri solare.

Aceste metode pot fi folosite aproape gratis in Romania datorita programului casa verde, acest program ofera subventii celor ce isi procura si isi achita astfel de sisteme. Pentru mai multe informatii urmariti cu atentie programul casa verde 2012. Trebuie sa ajutam la conservarea naturii acestei tari si zic eu ca se poate mai ales cand practic e aproape gratis.

Tuesday 5 June 2012

Trebuie sa fii pregatit.

La nivel mondial sunt numeroase cazuri ce au ca final tragic moartea sau ranirea multor persoane. Accidentele auto sunt a-10-a cauza de moarte la nivel de glob. Va dati seama ca poate desi nu pare dar condusul imprudent si viteza excesiva lasa multe persoane intr-o stare grava sau chiar decedate. Se fac foarte multe eforturi impreuna cu firmele constructoare de masini ca sa se stopeze acest fenomen. Deocamdata nu se reuseste decat reducerea lui graduala prin diverse artificii de fabricatie auto, cum ar fi tot felul de sisteme de siguranta la franare.  

    Jumatate din decesele prin accidente de circulatie se produc la barbatii din grupa de varsta 15-44 ani, sectorul populational cel mai productiv economic. In lume, la barbatii de 15-44 ani accidentele de circulatie sunt pe locul 2 dupa SIDA ca principala cauza de morbiditate si moarte prematura. in tarile in curs de dezvoltare mortalitatea prin accidente de circulatie este la copii de 6 ori mai mare decat in tarile dezvoltate . Motive destule credem noi sa existe din aceasta cauza procese interminabile si despagubiri rca accident.Incep aceste procese mai ales cu scopul de a plati accident auto sau spitalizare atunci cand cineva este ranit. Aceste dosar daune au o cazuistica in instanta foarte dificila motiv pentru care multi ajung sa apeleze la companii specializate in acest gen de cazuri. Aceste companii ofera consultanta juridica gratuita si isi ajuta clientii sa castige procesul fara a le cere bani in prealabil, si asta datorita existentei “nu castigi nu platesti” metoda care in afara a avut succes , campaniile de acest gen au reusit astfel sa isi castige foarte repede popularitatea prin faptul ca dau foarte multa incredere clientilor. In acest caz autorul accidentului va trebui sa ofere o dauna materiala victimei sau catre rudele decedatului, iar daca nu exista un decedat trebuie sa plateasca ingrijiri medicale sau spitalizare celui ranit. In momentul cand se vor fi incheiat anchetele judiciare vor veni si firmele de asigurari sa faca o investigatie proprie unde se va face dovada ca ati condus prudent si responsabil. Trebuie sa va asigurati ca ati semnat un contract bine citit intre asigurat si asigurator. Cele mai dese probleme in acest domeniu apar din momentul in care cel ce incheie asigurarea nu a avut grija ce anume semneaza. Daca sunteti victima unui accident rutier atunci trebuie sa stiti ca indiferent de cat de putin grava este starea dvs , aveti dreptul sa cereti o dauna materiala celui ce se face raspunzator pentru accident. Asta pe langa spitalizare si restul serviciilor medicale ce trebuiesc deasemenea achitate. Va dati seama ca in aceste zile o internare mai serioasa costa destul de mult, o operatie costa enorm, toate aceste cheltuieli nu trebuie sa le suporte victima, exista apoi si posibilitatea ca victima sa sufere si traume psihice, care deasemenea au nevoie de ingrijire specializata si costisitoare. Totodata trebuie sa stiti si ca nimeni indiferent cat de scumpa are asigurarea nu e scutit si de bratul lung al legii, daca faptele comise sunt de natura penala se plateste conform legii cu inchisoare daca este cazul sau diverse amenzi atunci cand este cazul de distrugere publica , sau mai exact distrugerea proprietatilor statului.

    In principiu cautati companii care va pot asigura toata documentatia de care aveti nevoie daca o sa fiti vreodata implicati intr-un accident rutier.


Tags: daune auto

Monday 4 June 2012

Prezenta hidroforului intr-o statie de pompare

Priza de apa este unul din elementele componente ale unei statii de pompare. Din punct de vedere functional, priza trebuie sa asigure permanent prelevarea debitului pentru care  a fost proiectata, sa evite colmatarile, sa  impiedice patrunderea in aductiune a eventualilor plutitori, sa raspunda unor criterii de analiza economica. Aductiunea conduce apa de la priza in bazinul de aspiratie al pompelor; poate fi cu nivel liber (in conducte sau in canal), gravitationala sau prin sifonare. Bazinul ade aspiratie este amplasat in capat de canal sau lateral (in buzunar) si permite alimentarea  pieselor de aspiratie ale conducetelor la un nivel controlabil; poate favoriza anumite depuneri, dar trebuie sa evite antrenarea de aer catre agregate. Conductele de aspiratie aduc apa din bazin catre pompele montate fie in aspiratie propriu-zisa, fie in contrapresiune. Pompele au frecvent aspiratie independenta sau, cateodata, la lungimi mai mari, o singura adunctiune cu ramificatii la fiecare pompa. Casa pompelor reprezinta cladirea in care sunt montate si functioneaza pompele, fiind montata din infrastructura (cuva umeda sau uscata) si suprastructura; cand suprastructura lipseste statia are agregatele dispuse in aer liber. Agregatele de pompare, in constructie normalizata, submersibile sau cu coloana, pot fi cu automorsare, cu amorsare gravitationala sau cu amorsare prin vacuum. Sunt alese astfel incat sa asigure alimentarea la parametrii ceruti de cel mai pretentios si defavorizat consumator, cu posibilitatea modificarii debitului pompat prin schimbarea formatiei de lucru a agregatelor sau, frecvent, prin modificarea turatiei motorului de actionare a acestora. Exista numeroase tipuri de statii de pompare aflate in exploatare, cu functie hidroameliorativa sau pentru alimentari cu apa. Aceste statii sunt realizari semnificative din domeniul imbunatatirilor funciare si al alimentarilor cu apa. Sunt realizate in constructie monobloc, pot avea refulari pe conducta de refulare unica sau dubla, pot fi dotate cu agregate in constructie normalizata cu coloana, respectiv cu agregate imersate, montate in tubulatura de mari dimensiuni. Statia de pompare de baza de tip monobloc are urmatoarea structura: infrastructura tip cheson, suprastructura, bazin de aspiratie, agregat de pompare, arbore antrenare pompa, motor electric, excitatie motor, conducta de refulare, vana-clapet fluture, galerie de epuisment, gratar, nisa pentru batardou, sala de comanda, instalatii de ridicare.   Circuitele (ramificatiile) din zona statiei sunt conducte de diferite diametre si lungimi, cu reductii, ramificatii, coturi si armaturi, toate dimensionate si asamblate astfel incat sa asigure pana la ultima ramificatie un circuit hidraulic cat mai simetric, iar pierderile de sarcina sa fie cat mai mici. Conducta de refulare este un circuit sub presiune dimensionat economic format din unul sau mai multe fire care conduce apa catre bazinul de refulare sau direct in reteaua de conducte ingropate. Datorita suprapresiunilor si subpresiunilor generate de fenomenul loviturii de berbec, conductele trebuiesc protejate prin instalatii si echipamente speciale.  In statiile de pompare este montat si dispozitivul tip hidrofor.  In aceste imprejurari agregatul este folosit pentru a ajuta celelalte elemente sa functioneze in conditii normale. Produsul hidrofor, este adesea intalnit si in gospodariile oamenilor.  Acesta face parte din reteaua de alimentare cu apa a unei locuinte.  Un hidrofor este frecvent utilizat si in sectorul irigatiilor. Sursa de apa poate fi un put,  o fantana sau hidroforul poate fi racordat la reteaua publica.  Un hidrofor este folosit in diverse domenii; are in componenta diferite piese, fiecare cu o anumita utilitate. Cele mai importante elemente constructive sunt: motorul, pompa si sistemul de reglare al parametrilor optimi de functionare. Sunt situatii cand apa se consuma in cantitati mai mari si momente cand  apa este solicitata in cantitati reduse de catre consumatori. Oricarui agregat ii poate fi afectat sistemul de functionare daca nu exista un echilibru, o oarecare regularitate. Omul poate estima cantitatea de apa necesara si poate regla dispozitivul hidrofor astfel incat  sa se asigure un proces de functionare redutabil si eficient. Un hidrofor este un agregat ecomomic.


Tags: pompa submersibila pret, pompa cu tocator, pompa hidrofor

Sunday 3 June 2012

Etapele realizarii instalatiei de interior a gazelor

Pentru alimentarea punctelor de consum departate de pereti se admite montarea conductelor in canale amenajate in pardoseala, cu fundul si peretii canalului etanse si acoperite cu tabla striata si perforata corespunzator, pentru o buna aerisire a canalului. Canalele trebuie sa aiba pante cu scurgeri, iar conducta in canal trebuie sa se sprijine pe bare metalice de cel putin  5 cm pe fundul canalului. Traseul conductelor trebuie sa fie cat mai scurt si sa deserveasca pe cat posibil  mai multe puncte de consum. Este interzisa trecerea conductelor prin podurile caselor, prin cosurile sobelor, prin canalele de ventilatie, casele ascensoarelor, spatiile inchise cu rabit, incaperile fara ventilatie, umede sau cu temperaturi mai mari de 250 C, sau prin peretii  si stalpii de sprijin ai cladirii.  Cand apartamentele (numai cu parter) cuprind si anexe izolate (bucatarii, spalatorii, garaje), alimentarea acestor anexe se face fie prin conducta aeriana instalata pe o grinda de sprijin montata intre corpul caldirii si anexa, fie prin conducta subterana, care nu va putea fi cu un diametru mai mic decat 1” (25 mm) si care va trebui sa indeplineasca  toate conditiile aratate la coloanele de distributie interioara subterane. La instalatiile interioare, in apartamente, conductele se imbina cu fitinguri, iar la  deserviri comune cu consum mare (centrale termice) se pot imbina si cu sudura oxiacetilenica sau electrica. Un instalator executa imbinari cu flanse sau  racorduri olandeze numai la montarea aparatelor de consum (in incaperile locuite) sau a robinetelor cu sertar si a aparatelor de consum (in halele industriale). Un instalator sustine ca, la instalatiile interioare din halele industriale este necesara uneori instalarea conductelor pe stalpii de sustinere ai halei; in acest caz, daca distanta intre stalpi este mai mare de 4-6 m, la mijlocul distantelor intre stalpi conducta va fi sustinuta cu tiranti montati corespunzator. Nu este permisa montarea sau legarea conductelor la constructia metalica  a cuptoarelor, a cazanelor sau a oricaror agregate tehnologice. Legatura conductei la motoare sau turbine cu gaz si orice alte agregate generatoare de vibratii se va face prin mansoane ondulate amortizoare. Cand in halele industriale, in lungul traseului conductei, se afla conductoare electrice descoperite, conducta se va monta de un instalator la cel putin 1 m departare de cel mai apropiat conductor electric.  Conductele nu trebuie sa treaca prin campul de manevra sau de deplasare al macaralelor sau al podurilor rulante; de asemenea nu trebuie sa treaca pe deasupra cuptoarelor sau  pe deasupra usilor de incarcare ale cuptoarelor. In halele in care la partea lor superioara temperatura poate varia sau poate fi permanent peste 50-800 C, conductele se vor imbina numai cu sudura si vor fi sprijinite pe suporti alunecatori care sa permita libera dilatatie sau contractie a conductelor. La fel se monteaza si conductele aeriene pe stalpi. Cand in halele industriale este necesara instalarea conductelor in canale, in pardoseala, canalele vor fi construite din beton, complet separate de alte canale de instalatii si cu pante de scurgere si cu legaturi de scurgere corespunzatoare lichidelor care se pot imprastia  si scurge in aceste canale (acizi, produse petroliere). Un instalator executa toate aceste lucrari de montaj, care implica cateva etape mai complexe. In canale conducta se va sprijini pe traverse metalice la 15-20 cm de fundul canalului; un instalator recomanda ca  latimea si adancimea canalului sa fie egale cu diametrul conductei plus 30-40 cm  pentru a permite eventuale reparatii la conducta.  Canalele vor avea marginea consolidata cu cornier sau otel lat si se vor acoperi cu tabla striata, gaurita corespunzator, pentru aerisire. Intretaierea canalelor conductelor de gaze cu canalele altor instalatii se reprezinta si schematic, pentru a sti cum sa se execute lucrarea in sine. Orice instalator este indicat sa aiba cunostinte in domeniul constructiilor pentru ca oricarei lucrari i se intocmeste o schita. 


Tags: instalator, instalator sanitare