Monday 2 April 2012

"Cu el, mai exista o sansa pentru omenire". Copilul de 10 ani care a umilit geniile in inginerie

stirileprotv.ro Un elev de scoala elementara, care are doar zece ani, pasionat de roboti, a provocat uimire atunci cand s-a inscris la un concurs de inginerie pentru studenti. Insa nu asta a fost surpriza cea mai mare...

Davis Fortenberry a si castigat concursul organizat de Institutul de Inginerie Electronica Southeastern, din Michigan, la care au participat 54 de studenti de top din mai multe centre universitare din Statele Unite.

La inceput, competitorii nu au vazut cu ochi buni participarea lui Davis la concurs, iar cand acesta si-a prezentat robotul toti au spus ca si-a insusit munca altcuiva. Insa Davis Fortenberry a dovedit ca este rezultatul eforturilor sale si a fost admis in competitie.

Socul celor 54 de studenti a venit in momentul in care Regina Hannemann, cercetator la Universitatea din Kentucky, l-a anuntat pe Davis ca fiind castigatorul concursului. Regina Hannemann a mai adaugat: “Este un baiat extrem de inteligent. Este incredibil ca un copil de numai zece ani a ajuns la un asemenea nivel”.

Profesorii din comisia de examinare au fost uimiti de calmul si atitudinea serioasa a copilului de zece ani. Dan Kohn, profesor la Universitatea din Memphis, a spus: “L-am auzit vorbind cu unul din studenti. Nu a fost o conversatie intre un copil de zece ani si student, ci una intre egali. Cand vezi un baiat de zece ani facand lucrurile astea iti spui: ‘OK. Inseamna ca mai exista o sansa pentru omenire’”.

Davis, care creaza roboti inca de la varsta de cinci ani a spus ca nu a avut deloc emotii in timpul concursului. A creat robotul cu care a castigat concursul intr-o saptamana. Robotul lui, complet autonom, masoara voltajul, capacitatea, temperatura si undele electromagnetice, indeplinind cerintele impuse de concurs.

No comments:

Post a Comment